Deputatul PNL Mircea Fechet, fost ministru al Mediului, a depus un proiect de lege care propune extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) pentru a include mai multe produse din cămara românilor. Printre acestea se numără borș, oțet, apă distilată, cafea și produse pe bază de cafea, a anunțat Fechet luni în cadrul unei declarații la Parlament, detalii fiind transmise și printr-un video publicat pe pagina sa de Facebook
„Fie că discutăm despre borcane cu capac din metal sau de plastic, de compot, de zacuscă sau de murături, borcanele vor putea fi aduse la punctele de colectare şi astfel, spun eu, vom reuşi să atingem un grad de colectare adecvat a acestora”, a explicat deputatul.
O altă noutate majoră vizează includerea borcanelor în sistem, începând cu 1 ianuarie 2027. Fechet a precizat că vor fi acceptate borcane cu capac din metal sau plastic, pentru compot, zacuscă sau murături, care vor putea fi predate la punctele de colectare, contribuind astfel la atingerea unui grad de colectare adecvat.
Fostul ministru a amintit și eficiența sistemului actual, subliniind că datele din septembrie indică un grad de colectare de peste 90%, cifră comparabilă cu alte sisteme europene și mult mai mare decât metodele convenționale de reciclare.
Proiectul de lege mai propune și extinderea SGR la ambalajele reutilizabile, permițând sticlelor să fie refolosite de până la 50-60 de ori pentru diverse băuturi, folosind aceeași infrastructură existentă.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.