Propunerea de majorare a salariilor în Sănătate cu 20% începând din 1 ianuarie 2024 a fost respinsă de Guvern, iar prim-vicepreședintele Federației Sanitas, Iulian Pope, anticipă declanșarea unor acțiuni de protest în viitorul apropiat.
El a luat parte miercuri la Palatul Victoria la consultări cu premierul Marcel Ciolacu și ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, alături de alți lideri sindicali din domeniul sănătății.
„Discuţiile au decurs nefructuos pentru noi, nu am obţinut nimic astăzi, Guvernul ne-a cerut răgaz pentru primul trimestru al anului viitor. Discuţiile noastre din vară au fost altele, astăzi nu am primit nimic ferm, cert şi concret din partea Guvernului României. Am avut întâlnire cu premierul României, vicepremierul, domnul ministru al Sănătăţii şi o echipă tehnică, am pus pe masă toate problemele din Sănătate. O parte dintre ele le cunoaşteţi, toată lumea ştie despre DSP-uri în ce situaţie se află. Ştiţi mai puţin probabil că sunt probleme şi cu gărzile medicilor, medicii refuză să facă gărzi, sunt spitale care se chinuie să acopere liniile de gardă pentru că acestea sunt prost plătite. Bănuiesc că ştiţi că asistenţii medicali sunt aproape de salariul minim pe economie pe care l-a stabilit Guvernul pentru anul 2024, personalul TESA este nemulţumit. Toate lucrurile acestea am încercat să le discutăm astăzi cu Guvernul, nu am primit o ofertă financiară clară, fermă şi concretă din partea Guvernului, astăzi”, a declarat Iulian Pope.
Potrivit acestuia, solicitarea sindicaliştilor a vizat o creştere a salariilor din Sănătate „într-un alt ritm, mai dinamic”.
„Am solicitat o creştere în alt ritm pentru Sănătate decât e prevăzut în ordonanţa trenuleţ. O creştere cu 20% de la 1 ianuarie 2024 cred că ar fi fost o gură de aer pentru toţi lucrătorii din sistemul sanitar. Nu s-a găsit nicio soluţie de creştere salarială, rămânem pe prevederea din ordonanţa trenuleţ, 5% ca pentru toţi bugetarii. Nu am putut să obţinem astăzi de la Guvern altceva. Vom continua discuţiile în perioada următoare, sper ca Guvernul, la un moment dat, să înţeleagă şi să acorde lucrătorilor din sistemul sanitar, ceea ce, în opinia noastră, merită”, a declarat Pope.
Mai multe informații găsiți aici.