În perioada 2-4 septembrie, la Sinaia se desfăşoară încă o ediţie a celebrului deja Festival „Sinaia forever”. Evenimentul atrage zeci de mii de turişti, aşa că nu e de mirare că cele mai multe spaţii de cazare au fost deja ocupate. Am căutat pe booking.ro cazare pentru două nopţi în perioada aceea o cameră triplă în Sinaia, judecând că cei mai mulţi dintre turişti vin cu copiii la festival. În afara faptului că 75% din unităţile de cazare de pe acest site erau ocupate, cele rămase au preţuri care pot rivaliza lejer cu orice cazare decentă dintr-o capitală europeană. Am găsit astfel, vile fără prea mari pretenţii în care pentru două nopţi dormite la festival veţi lăsa 270 de euro, dar şi hoteluri cunoscute care au tariful pentru cele două nopţi de 309 euro. Dacă rezervaţi de pe acum mai puteţi găsi camere şi la 72 euro, la vile de două stele, dar situate ceva mai departe de centrul oraşului. Şi pentru că tot va fi aglomeraţie, există şi operatori care s-au gândit să-şi mărească profiturile cu aproape trei ori. Am găsit, de exemplu, o vilă de lux lângă Mănăstirea Sinaia care percepe 492 euro, camera pentru 2 nopţi , adică pentru 2 şi 3 septembrie, fără mic dejun. Cu o săptămână mai devreme, tot pentru două nopţi şi tot în weekend, aceeaşi cameră costă 180 de euro! Dacă vă gândiţi să plecaţi cu prietenii, puteţi rezerva chiar o vilă întreagă la preţuri cuprinse între 500 de euro şi 1.200 de euro în funcţie de zonă şi dotări. Cel mai probabil, săptămâna viitoare camerele pe care le-am mai găsit astăzi vor fi epuizate, dar pentru cei care se gândesc să vină pe ultima sută de metri la „Sinaia forever” va exista cu siguranţă varianta gazdei care îi aşteaptă în gară cu preţuri mult mai mici, dar şi fără pretenţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *