Simion Hăncescu, liderul Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI): „Peste 14.000 de persoane au fost în stradă, conform cifrelor date de jandarmerie. Mesajul care a izvorât astăzi este grevă generală. Lumea susține forma aceasta extremă de protest”. În data de 10 mai, a avut loc cel mai mare protest al angajaților din Educație din ultimii 10 ani.
Domnul Hăncescu a spus că nu este necesar ca protestatarii AUR să se implice în discuție.
„Suntem supărați, pentru că aveam aprobare pentru a protesta în fața Parlamentului încă o jumătate de oră, chiar în alveola din fața Parlamentului. Am solicitat, fiind un protest neautorizat (protestul AUR – n.red), să nu ne amestecăm cu AUR, fiind un partid politic. În aceste condiții, jandarmeria nu ne-a mai permis accesul unde trebuia să ajungem. Am rămas în colțul Parlamentului. Până la 14:30 aveam aprobare. (…)
A fost cel mai mare protest din ultimii 10 ani. (…) Nu ne-a invitat nimeni din partea Guvernului să discutăm. Dacă nu era protestul neautorizat din fața Parlamentului, cred că se mai prelungea protestul în alveola din fața Parlamentului”, precizează domnul Hăncescu.
Revendicările sindicatelor din educație:
- „Majorarea salariilor personalului din învățământ, în conformitate cu importanța socială a muncii prestate, plecând de la principiul salariul profesorului debutant să fie cel puțin egal cu salariul mediu brut pe economie, salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcție, studii, vechime și grad didactic;
- Instituirea regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflației;
- Plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar și nedidactic;
- Acordarea sporurilor pentru condiții de muncă personalului din învățământ;
- Acordarea drepturilor prevăzute în legislația în vigoare și contractele colective de muncă aplicabile (decontarea navetei, plata indemnizației de instalare, acordarea concediului de odihnă suplimentar, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat etc.);
- Creșterea anuală a investițiilor în învățământ, pentru îmbunătățirea bazei materiale și a infrastructurii;
- Renunțarea la aplicația EduSal și înlocuirea acesteia cu un program informatic de salarizare gestionat și administrat de Ministerul Educației.”
Sursă: edupedu.ro
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.