Jonathan Araiza, un tânăr de 29 de ani din Mexic, are un crocodil pe nume Gamora drept animal de companie și spune că animalul „este liber să cutreiere prin casă în voie”, scrie Mirror.co.uk.
Crocodilii au, de obicei, o reputație înfricoșătoare, iar mulți în sălbăticie sunt cunoscuți pentru natura lor agresivă și tendințele de a mânca cu bucurie orice le iese în cale, inclusiv oamenii, notează sursa, citată de Știrile Pro TV.
Jonathan Araiza spune despre crocodilul Gamora (care este, de altfel, o femelă) că se comportă ca un câine și are voie să cutreiere prin casă în voie.
„Este liber să cutreiere prin casă după bunul plac și își petrece timpul întins pe fotolii, în patul meu, știe și să urce scările și intră și iese din iaz după bunul plac.
Există foarte puține cazuri de crocodili care se pot adapta la fel de bine la captivitate ca și acesta – faptul că este atât de docil și îți permite să fii aproape de el este surprinzător.”, afirmă Jonathan cu convingere.
Jonathan a spus că și-a numit crocodilul Gamora după un personaj cunoscut din „Gardienii Galaxiei”, deoarece atunci când l-a cumpărat, era un „animal mic, verde și agresiv”.
El a continuat: „Specia căreia îi aparține este binecunoscută pentru agresivitatea pe care o prezintă în sălbăticie și ea, dimpotrivă, este cuminte”.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.