Compania energetică Shell a încheiat marți un contract cu guvernul Bulgariei, care îi oferă drepturi de explorare pentru petrol și gaze naturale într-un perimetru offshore din Marea Neagră, anunță agenția Reuters. Este vorba despre blocul 1-26 Khan Tervel, o zonă cu o suprafață de aproximativ 4.000 de kilometri pătrați.
„Prin acest contract, facem un pas important către descoperirea potențialului Mării Negre adânci pentru viitoarele livrări de gaze”, a declarat ministrul bulgar al Energiei, Zhecho Stankov.
Decizia vine în contextul în care Bulgaria, membră a Uniunii Europene, a fost complet dependentă de gazele rusești până în 2022 și caută în prezent să își diversifice sursele de aprovizionare cu energie și să reducă costurile.
Shell va începe prin operațiuni de achiziție a datelor seismice 3D, care sunt esențiale pentru o evaluare geologică corectă a potențialului subsolului. Eugene Okpere, vicepreședinte executiv Shell responsabil pentru explorare și strategie, a subliniat importanța unei abordări sigure și tehnologizate: „Credem că putem aduce cele mai bune tehnologii şi expertiză pentru a valorifica potenţialul offshore al Bulgariei din Marea Neagră.”
Luna trecută, OMV Petrom şi NewMed Energy au semnat un contract similar cu autoritățile de la Sofia, vizând o altă zonă de explorare maritimă.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.