SGU în atenţia presei locale şi naţionale

Consiliu de Administrație provizoriu la SGU

SGU Ploieşti va avea Consiliu de Administrație provizoriu.

SGU ar putea avea în curând un Consiliul de Administraţie provizoriu. Decizia aparţine Adunării Generale a Acționarilor care a hotărât ieri, în ședință extraordinară, analizarea posibilității numirii unui CA provizoriu, anunţă observatorulph.ro.Decizie este justificată și de faptul că noul CA provizoriu trebuie să depună la Finanțe, până pe 31 mai, bilanțul societății aflate în subordinea Consiliului Local Ploiești.

SGU a rămas fără Consiliu de Administraţie din luna aprilie. Atunci instanţa a hotărât suspendarea CA după ce una dintre persoanele care a participat la selecția de dosare pentru numirea acționarilor a contestat în instanță modul în care s-a făcut numirea. Pentru a se clarifica situaţia s-a decis ca până la soluționarea pe fond a dosarului, CA să fie supendat, mai notează aceeaşi sursă.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *