Prin intermediul unei scrisori adresate lui Moș Nicolae, comisarii de la Protecția Consumatorului atrag atenția asupra jucăriilor care vor fi puse în ghetuțele princhindeilor. Astfel, Moș Nicolae trebuie să fie atent, de exemplu, să aducă jucării potrivite pentru vârsta copilului. În plus, mai este sfătuit să nu dăruiască jucării cu părți mici, detașabile, pentru copiii sub 3 ani.

Comisarii de la Protecția Consumatorului îl roagă pe  Moș Nicoale ca atunci când umple tolba cu daruri pentru copii să fie foarte atent. Și anume, să nu dăruiască o jucărie care să reprezinte un pericol pentru copii.

Comisarii atrag atenția:

– să fie achizitionate jucării numai din magazine și/sau raioane specializate, unde se eliberează documente de cumpărare  

– să fie alese întotdeauna jucării potrivite pentru vârsta copilului, capacitățile și aptitudinile sale

–  trebuie avut în vedere faptul că jucăriile care nu sunt destinate unei grupe de vârstă specifice pot răni

–  jucăriile să aibă marcate pe corpul lor, într-un mod vizibil, lizibil și durabil, coordonatele producătorului și/sau importatorului, numărul unic de identificare a jucăriei, marcajul de conformitate CE care conduce la supoziția că jucăria este sigură.

Mosul este sfătuit să nu cumpere jucării cu părți mici, detașabile, pentru copiii sub 3 ani, deoarece aceștia au tendința să bage jucăriile în gură și se pot îneca cu părțile mici. De asemenea trebuie respectate atenționările referitoare la jucăriile nerecomandate copiilor sub 36 de luni, care se prezintă sub forma unei sintagme de tipul: „Atenție. Nerecomandat copiilor mai mici de 36 luni. Pericol de strangulare”.

By Costin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *