Servietă suspectă în centrul orașului Ploiești, la o bancă!

Este alertă în Ploieșt! În jurul orei 12.00, polițiștii din cadrul Secției nr.1 de Poliție Ploiești au fost sesizați de către reprezentanții unei unități bancare din centrul municipiului Ploiești despre faptul că în incinta societății se afla abandonat un bagaj suspect.

În baza sesizării s-a format o echipă operativă complexă formată din polițiști din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și echipaje din cadrul Biroului Rutier, asigurand un perimetru de siguranță în zonă.

La fața locului se află și specialiști ai Serviciului Român de Informații.

La acest moment, toate persoanele din incinta societății au fost evacuate.

În cauză, se efectuează verificări în vederea stabilirii conținutului bagajului suspect.

UPDATE

O persoană în vârstă a uitat servieta în interiorul băncii și potrivit protocolului reprezentanții instituției bancare au cerut ajutorul autorităților pentru a putea îndepărta pachetul suspect.

Bagajul era gol.

În continuare, se desfășoară activități în vederea depistării proprietarului bagajului și luării măsurilor legale în consecință.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *