După despărțirea de CS Universitatea Craiova, Sergiu Hanca, fotbalist în vârstă de 31 de ani, va merge în Slovenia să se antreneze cu „lupii galbeni”. Dacă nu va reuși să semneze cu nicio echipă din afara României, fostul căpitan al lui Dinamo va continua cu ploieștenii.
Sursele GSP indică faptul că Hanca e monitorizat de mai multe formații din străinătate, dar informează că Petrolul este, în acest moment, singura lui opțiune în Superligă.
Fanatik relatează că internaționalul este foarte aproape să semneze cu ploieștenii. Gazeta Sporturilor anunță că Sergiu Hanca se va antrena la Rogla, în Slovenia, sub comanda lui Florin Pârvu, apoi în Austria. În funcție de ce se întâmplă zilele următoare, se va lua o decizie cu privire la viitorul său.
ProSport scrie că mijlocașul ar urma să primească o remunerație lunară în valoare de 8.000 de euro la Petrolul.
Revenit sezonul trecut în România, la Craiova, după experiența în Polonia la KS Cracovia, ardeleanul nu a avut o ședere plăcută în Bănie. Exclus din lot de Mirel Rădoi, mijlocașul ofensiv a solicitat despăgubiri de peste două milioane de euro, dar a pierdut procesul la Comisiile FRF și a reziliat contractul cu „juveții”.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.