Printr-un ordin emis de Autoritatea Națională pentru Reglementarea Energiei (ANRE), proprietarii locuințelor unde există cel puțin un aragaz iar încăperea în care se află acesta are montate geamuri securizate tip termopan sau geamuri obișnuite cu grosime mai mare de 4 mm sunt obligați să-și monteze senzori de gaze, în caz contrar riscând să fie sancționați cu amenzi cuprinse între 2.000 și 4.000 de lei și debranșarea de la sistemul de gaze. Cei care își montează senzorii de gaze nu sunt scutiți, însă, de riscuri, deoarece în cazul în care vecinii lor nu vor respecta prevederile legii, atunci întreg imobilul va fi debranșat de la sistemul de alimentare cu gaze.
Senzorul de gaze se montează în încăperea unde se află aragazul. În momentul în care sunt scăpări de gaze, senzorul se activează și scoate un zgomot puternic, în timp ce , prin inetrmediul unui robinet de închidere instalat pe țeava de gaze, gazul este oprit. Odată ce gazele au fost evacuate din încăpere, consumatorul poate reporni foarte ușor electroventilul, acționând un buton aflat pe contor.
Un detector de gaze costă aproximativ 100 de lei, iar costurile legate de instalare se ridică la 200 de lei.