Procesul de reorganizare și reducere a structurii Senatului cu 183 de posturi va continua, urmând ca luni să fie analizată metodologia de organizare a concursurilor pentru angajații Camerei Superioare a Parlamentului, a anunțat președintele interimar Mircea Abrudean.
Acesta a subliniat că procesul de restructurare este deja în desfășurare, iar luni, în cadrul Biroului Permanent al Senatului, se va discuta metodologia concursurilor pentru ocuparea posturilor rămase. „Vom supune aprobării metodologia, după care se vor organiza acele concursuri și mergem înainte cu acest proces, fără doar și poate. Nu există dubii aici”, a declarat Abrudean la Digi24.
Reducerea posturilor: 183 de funcții care „nu-și mai găsesc justificarea”
Mircea Abrudean a explicat că reducerea vizează posturi care, în prezent, nu își mai au rostul în structura administrativă a Senatului. Acesta a subliniat că nu este vorba despre posturi vacante, ci despre funcții ocupate, însă care „nu își justifică activitatea”.
„Ca vicepreședinte titular, am șase oameni pe cabinet. (…) Am fost și ministru și aveam dreptul să am patru consilieri. (…) Aici lucrurile au stat puțin altfel. Sunt oameni titularizați practic. Eu, ca demnitar, trebuie să lucrez cu angajați în timp de altcineva, ceea ce nu este normal și nu este în acord cu practica”, a explicat Abrudean.
Acesta a anunțat că numărul angajaților din cabinetele vicepreședinților Senatului va fi redus la trei persoane, subliniind că este suficient pentru a sprijini activitatea unui senator. „Nu cred că este cazul ca un vicepreședinte al Senatului să aibă șase oameni care să-l sprijine în activitate. Până la urmă, ai un aparat la dispoziție, sunt direcții care lucrează și de care te poți sprijini. De asemenea, fiecare senator are un cabinet parlamentar în teritoriu unde poate angaja personal.”
Restructurare și în instituțiile aflate sub control parlamentar
În cadrul aceluiași anunț, președintele interimar al Senatului a precizat că procesul de reorganizare nu vizează doar structura internă a Senatului, ci și instituțiile aflate sub control parlamentar.
„Sunt autoritățile de reglementare unde, cu siguranță, este nevoie de reduceri, de optimizări de costuri, și mai sunt și alte tipuri de instituții”, a menționat Abrudean, fără a detalia lista completă a instituțiilor vizate.
Decizia de reducere a numărului de posturi din Senat vine în contextul mai larg al unor măsuri de eficientizare a administrației publice, menite să reducă cheltuielile și să optimizeze funcționarea instituțiilor de stat.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.