Senatorul Iulian Dumitrescu: "Scăpați-l pe ministrul Mișa de chin!"Partidul Național Liberal, împreună cu USR și PMP, a depus o moțiune simplă pe finanțe, la Senat. 

Senatorul Iulian Dumitrescu: „Scăpați-l pe ministrul Mișa de chin!”

Senatorul PNL Iulian Dumitrescu a cerut în Senat demisia ministrului Finanțelor, Ionuț Mișa. Iulian Dumitrescu a criticat din nou politica Guvernului și solicită revenirea pe drumul durabil al dezvoltării economice.

„Niciodată în ultimii 25 de ani, România nu s-a mai confruntat cu atâtea improvizaţii nereuşite în domeniul fiscal, care lasă răni adânci în economie şi în societate, ca acum. Am votat astăzi Moțiunea simplă „<<Finanțista>> ministrului Mișa, un film prost despre faliment, cu acces gratuit”, o moţiune inițiată de PNL, împreună cu PMP și USR.

L-am întrebat pe ministrul de Finanţe cum a reuşit, în doar câteva luni, să anuleze complet măririle de salarii prin creşteri substanţiale de preţuri la combustibili, gaze, electricitate sau prin devalorizarea monedei naţionale. Acelaşi ministru este autorul mai multor contraperformanţe, inclusiv a celei de depăşire a ţintei de deficit când România are o creştere economică de invidiat.

Le-am cerut colegilor senatori să îl scăpăm pe Ionuţ Mişa de chin, să îl eliberăm din funcţia de ministru şi să îl lăsăm astfel să se ocupe de lucruri la care realmente se pricepe. Plecarea domnului Mişa din fotoliul de ministru ar fi reprezentat un pas mic, dar absolut necesar ca ţara noastră să revină pe drumul cel bun, al creşterii economice sustenabile bazate pe investiţii, nu pe consum.” – Iulian Dumitrescu, pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *