În societatea noastră în care atenția se îndreaptă rapid către alte subiecte, pare că suntem obișnuiți să percepem războaiele ca pe evenimente izolate. Cu toate acestea, în momentul actual, conflicte au izbucnit pe întreg mapamondul: Israel contra Hamas, confruntările dintre ruși și ucraineni sau luptele dintre democrații chinezi și Partidul Comunist. Cu toate că aceste conflicte par disparate, ele sunt, în esență, componente ale aceluiași ansamblu: o bătălie pentru supremație în privința direcției pe care o va lua viitorul.
Acest conflict extins recent implică eforturile marilor puteri, în special ale Chinei, de a obține resurse naturale prin încheierea alianțelor cu regimuri autoritare din diverse părți ale lumii. În schimb, China furnizează acestor regimuri autoritare din America Latină, Orientul Mijlociu și Africa o gamă variată de bunuri, inclusiv echipamente militare.
Această alianță de facto, o reinterpretare contemporană a „Pactului de Oțel” din perioada celui de-al doilea război mondial (alianța germano-italiană din 1939 – n.trad.), are o acoperire cu adevărat globală. Își extinde influența în Ucraina, implicându-se în blocarea Mării Roșii de către mișcarea yemenită Houthi, și chiar în planurile Venezuelei de a dobândi controlul asupra unei mari părți din Guyana, o regiune bogată în petrol. Mai degrabă decât să asistăm la încheierea istoriei, așa cum a fost imaginată de Francis Fukuyama, pare să se contureze concretizarea perspectivei întunecate prezentate de Samuel Huntington în cartea sa din 2011, „Ciocnirea civilizațiilor și refacerea ordinii mondiale”.
Acest conflict extins adună într-un front puterile revanșarde, precum China, Rusia și statele islamiste din America Latină și Africa, care percep că au fost injust tratate de către Occident și de sistemul capitalist liberal. În cealaltă tabără se află Vestul și aliații săi din afara Europei, inclusiv Japonia, Coreea de Sud și, poate cel mai semnificativ, India sub conducerea lui Modi.