logo
RNTV Live

Selecționerul Germaniei a făcut o dezvăluire șocantă despre tatăl său

germaniaews
Constantin Corina

Germania găzduiește turneul final al Campionatului European de fotbal, în perioada 14 iunie – 14 iulie 2024. Naționala țării organizatoare este a treia favorită la câștigarea competiției, potrivit cotelor afișate de Franck casino, după Anglia și Franța.

Nu va fi ușor pentru selecționata antrenată de  Julian Nagelsmann să se ridice la înălțimea așteptărilor. Nagelsmann a preluat naționala „panzerelor” în septembrie 2023, după ce Hansi Flick a fost demis. Germania a fost eliminată din faza grupelor la Cupa Mondială 2022, după 4-2 cu Costa Rica, 1-1 cu Spania și 1-2 cu Japonia.

„Vrem să inspirăm întreaga națiune cu un fotbal bun. Vom juca fotbal cu o idee, dar fără a complica lucrurile. Scopul este să jucăm un fotbal care să îi entuziasmeze pe oameni dincolo de rezultate”, a spus  Julian Nagelsmann, la conferința de presă organizată cu ocazia prezentării oficiale. 

Sub conducerea lui, „Die Mannschaft” a înregistrat până acum o victorie (3-1 cu  SUA), un egal (2-2 cu Mexic) și două înfrângeri (2-3 cu Turcia și 0-2 cu Austria), toate în amicale.

Dezvăluiri emoționante în presa germană

Rezultatele oarecum neliniștitoare din perspectiva participării la Euro 2024 au trecut în plan secund, după ultimele dezvăluiri făcute de selecționerul german. Într-un interviu acordat pentru „Der Spiegel”, Nagelsmann a spus că tatăl său a fost spion și că și-a luat viața pentru că nu a mai suportat ceea ce făcea.

„La școală, spuneam că tatăl meu este un soldat profesionist. Până și bunicul meu credea că fiul său este soldat. Abia la 15 sau la 16 ani am aflat că lucra pentru serviciile secrete. După ce mi-a spus unde lucrează cu adevărat, eu am fost cel cu care a vorbit cel mai mult despre asta”, a tehnicianul, care a povestit că vorbea cu tatăl său în special în drumul spre antrenamentele de fotbal.

„A explicat puțin, dar doar în detalii microscopice. Nu avea voie să vorbească despre meseria lui. Acesta a fost și motivul pentru care spunea adesea că era prea mult pentru el. Nu își împărtășea grijile cu ceilalți, nu avea voie. În cele din urmă, asta l-a tensionat mult”, a mai spus antrenorul echipe naționale a Germaniei. În cele din urmă, părintele s-a sinucis în timp ce Julian se afla la un curs pentru antrenori.

A moștenit curajul de a lua decizii

Selecționerul neamț a intrat în detalii pentru publicația amintită: „Tatăl meu nu a lăsat un bilet de sinucidere, nu a existat nicio explicație. Dar modul în care și-a luat viața a arătat clar că decizia pentru el a fost fermă. … Pentru mine a fost util să știu că el a vrut cu siguranță să moară și nu a fost vorba despre un strigăt de ajutor sau un semnal. I-am respectat decizia”.

Julian Nagelsmann a vorbit și despre lucrurile pe care le-a învățat de la tatăl său, despre care crede că îi influențează stilul de antrenor astăzi, un stil care i-a permis să devină cel mai tânăr antrenor din istoria Bundesliga (la vârsta de 28 de ani): „curajul de a lua decizii, cu siguranță îl primesc de la tatăl meu”.

Nagelsmann a câștigat titlul cu Bayern Munchen în primul sezon, dar a fost demis în martie 2023, în stagiunea următoare, pentru că echipa avea rezultate slabe în campionat.

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor