logo
RNTV Live

Seif cu bani, furat dintr-o societate comercială din Slănic. Oamenii legii efectuează percheziții/ VIDEO

perchezitii Slănic
Erika Stoica

Într-o acțiune coordonată, desfășurată în această dimineață de către polițiștii din cadrul Poliției orașului Slănic, au fost efectuate două percheziții domiciliare în comuna Dumbrăvești. Acțiunea viza documentarea unei infracțiuni de furt calificat, presupusă a fi comisă de către două persoane.

Conform informațiilor disponibile, suspecții ar fi implicati în sustragerea unui seif, în care se aflau aproximativ 16.300 de lei, din incinta unei societăți comerciale din orașul Slănic, incidentul având loc la data de 8 ianuarie.

În urma perchezițiilor domiciliare, două persoane au fost conduse la sediul unității de poliție, pentru a fi audiate în legătură cu acest caz.

Operațiunea a fost efectuată cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și a celor din cadrul Poliției orașului Plopeni, alături de jandarmii din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi “Matei Basarab” Ploiești.

Autoritățile continuă cercetările pentru a aduce în fața justiției persoanele implicate în acest caz și pentru a recupera prejudiciul produs societății comerciale prejudiciate.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor