Reacția șefului Statului Major al Apărării în urma punerii sub acuzare: „Resping categoric acuzațiile de corupție”

Constantin Corina
2 Min Read
Sursa foto:Șeful Statului Major al Apărării

Șeful Statului Major al Apărării a transmis o poziție oficială fermă prin care respinge în totalitate acuzațiile de corupție apărute recent în spațiul public la adresa sa

Resping categoric acuzațiile care mi-au fost aduse și afirm fără echivoc că nu am săvârșit nicio faptă de corupție și nu am avut nicio implicare, directă sau indirectă, în activități care ar putea constitui complicitate la asemenea fapte. – a transmis Șeful Statului Major al Apărării.

Conducătorul Armatei Române a subliniat un aspect pe care îl consideră suspect, și anume momentul ales de procurori pentru punerea sa sub acuzare. Acesta a evidențiat faptul că dosarul penal este instrumentat de aproape un an, iar decizia de a fi pus sub învinuire survine tocmai în prezent, într-un context deosebit de complex și tensionat la nivel național. Oficialul a avertizat că atacurile îndreptate împotriva imaginii sale depășesc sfera personală și riscă să zdruncine încrederea populației în instituția militară, un pilon fundamental pentru apărarea națională și siguranța cetățenilor în actualul climat geopolitic.

De-a lungul carierei sale, întreaga activitate profesională a fost guvernată de legalitate, integritate și responsabilitate față de interesul public, a punctat șeful Statului Major.

Voi acorda întregul sprijin necesar organelor judiciare și mă voi pune la dispoziția acestora ori de câte ori va fi necesar pentru clarificarea completă a situației. În același timp, nu voi menaja niciun efort pentru apărarea adevărului, a reputației mele și, mai ales, a imaginii și credibilității instituției pe care o conduc. În contextul complex și tensionat pe care îl traversăm, consider că protejarea încrederii publice în instituțiile fundamentale ale statului reprezintă o responsabilitate care trebuie exercitată cu maximă seriozitate și echilibru. Sunt convins că faptele și adevărul vor prevala. – a încheiat Șeful Statului Major al Apărării.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews

Share This Article