În acest moment, în Buzau, se inregistreaza, potrivit autoritatilor, cea mai critică perioadă din ultimii 20 de ani cauzată de seceta severă. Singura sursă de irigații din județ – Canalul Vest, funcționează la capacitate maximă, în sprijinul fermierilor buzoieni, dar și al celor din Prahova.
Prefectura Buzau a anunțat că județul se confruntă cu o secetă severă iar din acest motiv, singura sursă facilitate de irigații din județ – Canalul Vest, administrat de către A.N.I.F. Buzău – funcționează la capacitate maximă, în sprijinul fermierilor buzoieni, dar și al celor din Prahova, aceștia fiind, de asemenea, beneficiari ai sistemului din județul vecin.
Cotele de irigații întregistrează un maxim istoric. Autoritățile speră să poată păstra acest nivel cât mai mult timp posibil, profitând și de ploile recente, care au adus cantități importante de apă pe afluenții din aval de Siriu.