Municipalitatea a anunțat că va fi închisă circulația rutieră pe Bulevardul Independenței din Ploiești, etapizat. Masura este luata pentru continuarea lucrărilor de modernizare.
Comisia Municipală pentru Transport și Siguranța Circulației a decis închiderea etapizată a circulației rutiere pe Bulevardul Independenței pentru continuarea lucrărilor de moedrnizare. Astfel, se va închide circulația pe sensul de mers Sud – Centru, de la trecerea de pietoni care traversează bulevardul, din dreptul Muzeului de Artă, până la intersecția cu str. Gheorghe Lazăr (capătul blocului, fără a se bloca intersecția), doar pe partea cu muzeul, lăsând liberă circulația în dublu sens pe partea cu stația de la Poșta Mare.
În cea de-a doua etapă, se va închide circulația pe sensul de mers Centru – Sud, pe partea cu Colegiul Național “Mihai Viteazul”, de la trecerea de pietoni care traversează bulevardul (din dreptul scuarului), până la trecerea de pietoni din Piața Victoriei (Poșta Mare), lăsând liberă circulația în dublu sens pe partea cu Muzeul de Artă. Organizarea de șantier se va realiza în zona parcării ce deservește Colegiul Național Mihai Viteazul (str. Maramureș).