Sursă foto: Sanador

Miercuri, producătorul american de vaccinuri, Moderna, a anunțat că a demarat înscrierea pacienților într-un studiu avansat pentru a evalua eficacitatea vaccinului său personalizat împotriva cancerului de piele, bazat pe tehnologia ARN mesager (ARNm). Acest vaccin va fi combinat cu o imunoterapie dezvoltată de grupul farmaceutic german Merck.

Datele obținute într-un studiu intermediar au arătat că această combinație de tratament a redus riscul de recidivă sau deces în cazul pacienților cu melanom (cea mai mortală formă de cancer de piele) cu 44%, în comparație cu monoterapia cu Keytruda (pembrolizumab), o imunoterapie aprobată și în Uniunea Europeană.

Acum, cele două companii vor testa eficacitatea acestei combinații într-un studiu mai amplu, care va implica aproximativ 1.089 de pacienți. Studiul de fază II a inclus 157 de pacienți cu melanom ale căror tumori au fost îndepărtate chirurgical și au fost ulterior tratați fie cu combinația medicament-vaccin, fie doar cu imunoterapia Keytruda.

Recrutarea pentru studiul de fază III a început la nivel mondial, cu primele înrolări de pacienți în Australia. Studiul se va desfășura în peste 25 de țări din întreaga lume.

Această combinație de tratament reprezintă una dintre numeroasele abordări care combină medicamente pentru a stimula sistemul imunitar și a viza cancerele folosind tehnologia de vaccinare cu ARNm. Vaccinurile personalizate sunt concepute pentru a instrui sistemul imunitar să recunoască și să atace mutațiile specifice din celulele canceroase.

Vaccinul personalizat dezvoltat de Moderna va fi utilizat în combinație cu imunoterapia de la Merck, un anticorp monoclonal umanizat, care acționează împotriva receptorului 1 cu rol în controlul morții celulare programate (PD-1). Aceasta este o tehnologie inhibitorie a punctului de control imunitar, menită să dezactiveze proteina PD-1, care ajută cancerul să scape de sistemul imunitar.

Pe lângă Moderna, alte două companii, BioNTech și Gritstone Bio, sunt, de asemenea, implicate în dezvoltarea vaccinurilor concurente împotriva cancerului, bazate pe tehnologia ARNm.

Sursă: 360medical.ro

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *