Senatul României a adoptat o modificare importantă a legislației privind circulația rutieră, care va avea un impact semnificativ asupra valabilității permiselor auto pentru anumite categorii de șoferi.
Potrivit proiectului de lege aprobat de Senat, durata de valabilitate a permiselor auto va fi ajustată în funcție de vârsta șoferilor. Astfel, se propune ca:
- Permisele auto pentru persoanele cu vârsta de 80 de ani și peste să aibă o valabilitate administrativă de doar 2 ani.
- Pentru cei cu vârsta de peste 70 de ani, valabilitatea permiselor va fi redusă la 5 ani.
- Permisele de conducere pentru vehiculele din categoriile AM, Al, A2, A, B, Bl și BE, deținute de persoane cu vârsta de 70 de ani și peste această vârstă, vor avea o valabilitate de 5 ani.
- În schimb, permisele auto pentru restul șoferilor, cu excepția celor menționate anterior, vor avea o valabilitate de 15 ani.
Este important de menționat că aceste modificări nu vor afecta pe cei care deja dețin permise auto, acestea menținându-și valabilitatea înscrisă.
Proiectul de lege trebuie să fie supus dezbaterii și adoptării de către Camera Deputaților, care este forul decizional. În cazul în care va fi aprobat, acesta va fi transmis Președintelui României pentru promulgare și va putea fi publicat în Monitorul Oficial.
În același timp, la nivelul Uniunii Europene se discută și alte schimbări privind legislația rutieră, inclusiv propunerea ca valabilitatea permisului auto să fie uniformizată la nivelul statelor membre, fiind de 15 ani. De asemenea, se propune introducerea unor controale medicale regulate pentru șoferii cu vârsta de peste 70 de ani, pentru a asigura siguranța rutieră.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews