Primăria Ploiești anunță modificări temporare în transportul public în noaptea de Înviere, din cauza restricțiilor de circulație din zona Catedralei “Sfântul Ioan Botezătorul”. Între orele 23:30 și 00:30, troleibuzele de pe traseele 44 și 202 vor fi înlocuite cu autobuze.
Modificări de traseu:
- Traseul 202, spre Gara Sud: autobuzele circulă normal până pe strada I.L. Caragiale, apoi pe Tache Ionescu – Piața Victoriei – și revin la traseul obișnuit. Stația Galerii Comerciale nu va fi deservită.
- Traseul 44, spre Gara Sud: traseu normal până pe Malu Roșu, apoi Pod Înalt – Gh. Gr. Cantacuzino – I.L. Caragiale – Tache Ionescu – Piața Victoriei – traseul obișnuit. Nu se oprește la stațiile Traian, Școala 4 și Galerii Comerciale.
Pe sensul către Malu Roșu/Pod Înalt nu se modifică nimic.
Modificările pot suferi ajustări în funcție de deciziile Poliției Rutiere
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews