Reprezentanții Sindicatului EQUITAS au făcut publică schimbarea conducerii Penitenciarului de Femei Ploiești – Târgșorul Nou, în urma încheierii unui mandat considerat de sindicaliști drept unul cu rezultate negative.
Potrivit comunicatului transmis, începând cu 7 august 2025, funcția de director este ocupată de comisar-șef de poliție penitenciară Claudia Emanuela Avram, cu experiență vastă în domeniul operativ. Ea îl înlocuiește pe comisarul de poliție penitenciară Toma Lucian, al cărui mandat este criticat pentru blocarea unor investiții majore, creșterea exponențială a incidentelor, menținerea unui deficit cronic de personal și promovarea preferențială a unor cadre, în detrimentul celor performante.
Sindicatul EQUITAS susține că, în perioada 2022–2024, numărul incidentelor din unitate a crescut de la aproximativ 200 la circa 850, iar două proiecte strategice, în valoare de milioane de euro, destinate extinderii spațiilor de cazare cu 240 și respectiv 88 de locuri, au fost blocate. În plus, deficitul de personal ar fi fost accentuat de lipsa unor măsuri de suplimentare a efectivelor.
„Este timpul ca Penitenciarul Târgșorul Nou să fie condus în interesul legii, al instituției și al oamenilor care muncesc aici, nu în funcție de ambițiile sau interesele personale ale unui singur om”, a declarat Adrian Grigoroiu, președintele Sindicatului EQUITAS.
Organizația sindicală solicită Administrației Naționale a Penitenciarelor sprijin concret, prin alocarea unui număr important de absolvenți ai Școlii Naționale de Pregătire a Agenților de Penitenciare Târgu Ocna, pentru relansarea proiectelor și remedierea problemelor.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook facebook.com/republikanews.