Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, spune că nu ştia despre actul adiţional semnat de Autoritatea pentru Reformă Feroviară cu Alstom pentru modificarea graficului de livrare a celor 37 de rame contractate de statul român, document care, potrivit interpretărilor, scuteşte producătorul francez de plata penalităţilor de întârziere în valoare de zeci de milioane de euro, transmite Agerpres.
Întrebat dacă avea cunoștință despre acest act adițional, ministrul Transporturilor a fost categoric: „Evident că nu”. Grindeanu a precizat că ministerul său a câștigat deja un proces cu Alstom legat de întârzierile privind livrarea ramelor de metrou pentru Metrorex și se așteaptă ca situația să fie similară și în cazul trenurilor contractate pentru CFR.
„Acelaşi lucru mă aştept să-l facem şi pe partea asta, cea legată de garniturile de tren, iar cei de la ARF îmi spun că actul adiţional nu intră în contradicţie cu penalităţile. Nu pot accepta aşa ceva. Probabil că se va ajunge tot în instanţă, unde iarăşi vom câştiga, la fel ca la metrou”, a declarat Grindeanu.
Ministrul a evitat să ofere un termen exact pentru livrarea celor 37 de rame Alstom Coradia, dar a afirmat că trenurile vor continua să vină în România în perioada următoare.
Între timp, directorul general al CFR Călători, Traian Preoteasa, a anunțat că va da în judecată Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF), acuzând că această instituție a încheiat un act adițional care modifică graficul de livrare a trenurilor și anulează penalitățile ce ar fi trebuit aplicate pentru întârzieri.
„Noi trebuia să avem cele 12 rame în februarie 2024. A trecut un an și nu avem nicio ramă preluată. Dacă le-am fi avut, CFR Călători ar fi încasat cu 30 de milioane de lei mai mult. Vom face o sesizare în instanţă şi vom da în judecată ARF-ul”, a declarat Preoteasa.
El a mai afirmat că, deși noul grafic de livrare semnat de ARF trebuia să rezolve problema întârzierilor, acesta deja nu este respectat. În prezent, singura ramă livrată de Alstom este utilizată printr-o convenție și face o singură cursă pe zi, revenind constant în depoul companiei pentru „mici probleme de remediat”.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.