Președinta Claudia Sheinbaum confirmă: Mexicul a intentat un proces împotriva Google pentru afișarea pe Maps a denumirii „Golful Americii” în locul celei istorice de „Golful Mexic”, o modificare făcută la inițiativa lui Donald Trump.
Într-o conferință de presă susținută vineri, președinta Mexicului, Claudia Sheinbaum, a anunțat oficial că statul mexican a depus o plângere împotriva companiei Google, acuzând gigantul tehnologic de susținerea unilaterală a unui decret emis de Donald Trump, în prima zi a noului său mandat prezidențial, prin care fostul lider american a redenumit Golful Mexic în Golful Americii.
Modificarea este vizibilă doar pentru utilizatorii din Statele Unite, pe aplicația Google Maps, unde porțiunea de mare cuprinsă între Florida, Texas, Louisiana, Mexic și Cuba apare acum sub noua denumire. Guvernul mexican a reacționat vehement, acuzând un act de ingerință și o încălcare a suveranității.
„Plângerea a fost depusă”, a declarat Sheinbaum, fără a specifica data sau instanța în fața căreia a fost înregistrat procesul. Ea a subliniat că decretul american nu are autoritate internațională și că SUA pot denumi doar platoul continental propriu, nu întregul golf. „Tot ceea ce vrem este ca decretul emis de către Guvernul american să fie respectat în limitele sale. Golful nu aparține doar SUA”, a afirmat lidera de la Ciudad de México.
Într-un gest ironic, Sheinbaum a sugerat chiar redenumirea Statelor Unite în „America Mexicană”, amintind de harta teritorială a Mexicului dinainte de anul 1848, când țara a pierdut o treime din teritoriu în urma Tratatului de la Guadalupe Hidalgo.
Camera Reprezentanților din SUA a votat deja un text legislativ care oficializează schimbarea numelui, ceea ce tensionează suplimentar relațiile diplomatice dintre cele două țări.
Mexicul rămâne unul dintre partenerii comerciali principali ai Statelor Unite, dar și una dintre țintele favorite ale politicilor protecționiste promovate de Donald Trump.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.