Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea desfășoară percheziții la sediul Poliției și la domiciliile mai multor polițiști rutieri, într-un dosar care vizează suspiciuni de corupție. Ancheta vizează modul în care agenții ar fi manipulat sistemul informatic pentru a înregistra perioadele de suspendare a permisului de conducere ca sancțiune complementară.
Peste 12 mandate de percheziție au fost puse în aplicare la locuințele polițiștilor și ale unor persoane fără calitate specială, precum și la birourile unor structuri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea. De asemenea, anchetatorii au efectuat verificări și asupra autovehiculelor folosite de cei implicați.
Procurorii au ridicat înscrisuri și bunuri de la sediul IPJ Vâlcea și au emis patru mandate de aducere, două dintre ele vizând direct agenți de poliție. Persoanele implicate urmează să fie conduse la parchet pentru audieri. Ancheta beneficiază de sprijinul Brigăzii de Operațiuni Speciale Pitești, al Inspectoratului de Jandarmi Județean Vâlcea și al jandarmilor din Gruparea Mobilă Craiova.
Procurorii subliniază că ancheta este în derulare și că se vor lua măsuri legale în funcție de probele administrate, iar persoanele vizate beneficiază de prezumția de nevinovăție.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.