Peste 460 de blocuri şi mai mulţi agenţi economici vor rămâne, în această săptămână, fără apă caldă şi încălzire, din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare din Bucureşti, anunţă compania Termoenergetica. Va fi afectat şi Depoul Metrorex Ciurel.
Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti anunţă că, începând de luni, mai multe zone din Capitală vor rămâne temporar fără apă caldă și căldură din cauza unor lucrări urgente de reabilitare și modernizare a rețelei termice primare. Intervențiile se desfășoară etapizat și vizează conducte vechi de până la 60 de ani, fiind esențiale pentru asigurarea funcționării sistemului până la finalul sezonului rece.
În Sectorul 1, lucrările de înlocuire a conductei Dn 500mm de pe strada Buzești vor afecta trei puncte termice și vor lăsa fără agent termic 15 blocuri și o unitate industrială, între 1 și 5 aprilie. În paralel, în Sectorul 3, 151 de blocuri din zona Bulevardului Camil Ressu vor fi afectate până miercuri, iar alte 188 de blocuri și două industrii din zona Bulevardului Nicolae Grigorescu vor fi afectate până sâmbătă, ca urmare a unor lucrări complexe la conducte de mari dimensiuni.
În Sectorul 4, 21 de blocuri și un agent economic vor fi afectați de reparațiile de pe străzile Secerei și Cărăruia, până vineri. Tot până vineri vor fi oprite trei puncte termice de pe Calea 13 Septembrie din Sectorul 5, afectând 51 de blocuri și trei operatori industriali.
În Sectorul 6, pe Bulevardul Timișoara, 25 de blocuri vor rămâne fără apă caldă și căldură de joi până vineri, iar pe strada Valea Florilor, opt blocuri vor fi afectate marți și miercuri. De asemenea, și Depoul Metrorex Ciurel, alături de complexul Quadra Place II (trei blocuri), vor fi afectați de joi până vineri, ca urmare a unei avarii apărute pe conducta Dn 300mm.
Termoenergetica precizează că echipele de intervenție sunt mobilizate non-stop, iar reluarea furnizării agentului termic poate suferi modificări în funcție de complexitatea lucrărilor și starea tehnică a conductelor. Informațiile actualizate pot fi obținute la numărul 031.9442, la linia verde 0800.820.002 sau prin aplicația Termoalert.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.