Buşteniul va deveni, în perioada 15-18 septembrie 2016, cadrul perfect al dansului în „Tango 4 all-Săptămâna Europeană de Tango”, eveniment care va propune turiştilor de pe Valea Prahovei şi locuitorilor judeţului Prahova, precum şi celor ai judeţelor limitrofe, un amplu program de evenimente dedicate tango-ului şi artelor asociate cu acesta. Programul va include demonstraţii de măiestrie oferite de maeştri şi instructori de tango de nivel internaţional, evenimente culturale, sesiuni informative. Intrarea este liberă la evenimentele dedicate publicului larg şi contra cost la workshop-urile oferite de personalităţile internaţionale invitate şi destinate dansatorilor profesionişti şi membrilor şcolilor de tango din România. În România sunt peste 3.000 de dansatori de tango şi peste 40 de scoli de tango. Agenda celor mai importante evenimente care vor avea loc la Buşteni include, printre altele:

  • Pe 17 septembrie, orele 16:00- 20:00, toată lumea este invitată la Castelul Cantacuzino să vadă cum se dansează tangoul argentinian într-o locaţie de vis!Intrarea va fi liberă pentru toată lumea, în ton cu sloganul evenimentului, Tango for All (Tango pentrutoți)!
  • Fiecare maestru din cele 5 ţări selectate în proiect va susţine câte un curs la Buşteni în zilele de 17 si 18 septembrie, contra cost, cursurile adresându-li-se dansatorilor de tango profesionişti din România şi membrilor şcolilor de tango din toată ţara.
  • 16, 17, 18 septembrie, în incinta CPPI Buşteni (Str. Paltinului nr.16) –vor avea loc seri de tango argentinian contra cost, în care un dansator poate veni însoţit de un non-dansator. Intrarea este gratuită pentru non-dansator.

Pe 17 septembrie, orele 20:00 – 21:00, tot la CTPI se va organiza o Gală de tango/Noche de Maestros cu intrare 20 lei, care este destinată oricărei persoane care doreşte să vadă un spectacol de tango inedit cu maeştri de renume internaţional din 5 ţări. La evenimentsuntaşteptaţi iubitorii de tango din judeţul Prahova, dar şi membrii numeroaselor comunităţi de tango din Sibiu, Iaşi sau Braşov. Personalităţile care vor susţine masterclass-uri şi demonstraţii de măiestrie la Buşteni, laureaţi la Campionatele Mondiale şi Europene de profil şi vedete ale scenei internaţionale,sunt:

 

– Maestro Carlos Enrique MaturanoLuissi & Heide Maria Schmollgruber, Austria

Format în arta dansului de tango la Buenos Aires, Maestro Carlos E. Maturano are expertiză în pedagogia, istoria, tehnicile şi muzica de tango. Din 2012 este Preşedinte al National Tango Academy of Austria şiDirector al „European Tango School”.

 – Claudio Forte & Barbara Carpino, Italia – coregrafi, profesori şi dansatori profesionişti de Tango Argentino. În 2005 au participat la MUNDIAL DE TANGO în Buenos Aires, unde au ajuns în finală la categoriile Salon şi Escenario.

 – Dimitris Biskas & Mariana Patsarika, Franţa – Trăiesc şi predau la Paris, unde studiază dansul şi participă la festivalurişi workshop-uri din întreaga Europă. Conceptul lor despre tango se bazează pe relaţia de egalitate dintre parteneri şi prin stabilirea unui contact şi unei comunicări mai bune între parteneri, graţie conexiunii tango-ului.

– Andrea Pirity&LaszlóBudai, Ungaria – Laszló Budai este profesor de tango Argentinian în Ungaria şi în străinătate, coregraf la teatre din Budapesta şi profesor invitat la Hungarian Dance Academy şi University of Theatre and Film Arts. Andrea Pirity participă la festivaluri şi workshop-uri internaţionale şi deprinde tehnici şi stiluri didactice de la o serie de maeştri de tango argentinieni şi europeni.

– Din România, perechea Lucian Stan & Raluca Aldea s-a remarcat prin accederea în finala probei de Tango Escenario şi semifinala probei de Tango Salon la Campionatul European de Tango din Cervia, Italia, 2016.

Cântăreaţa argentiniană Analia Selis, muzicianul argentinian Mariano Castro (dublu nominalizat la Premiile Latin Grammy), alături de regizoarea de teatru Alice Barb sunt ambasadorii Săptămânii Europene de Tango. Evenimentul va fi celebrat şi de o serie de Şcoli de tango, româneşti sau străine, care au pregătit programe speciale pentru public. Proiectul „Tango for all”, iniţiat de 6 ONG-uri din 5 țări europene (România, Italia, Franţa, Austria, Ungaria) şi inclus în cadrul Programului Erasmus+, are ca obiectiv creșterea participării europenilor de toate vârstele în activități de cunoaştere a dansului/tango-ului şi a comunităţilor de tango argentinian. Proiectul va implica circa 50 de profesori de tango din Europa, aproximativ 300 de participanți la evenimentele locale din fiecare țară participantă la proiect și aproximativ 3.000 de participanți la evenimentul “Săptâmana Europeană de Tangodin România.

Organizatori:Asociaţia pentru Cultură şi Tango, Asociaţia Academia de Tango Argentinian

Parteneri instituţionali: Federaţia Română Sportul pentru Toţi, Institutul Cervantes, Ambasada Argentinei, Ministerul Afacerilor Externe – Programul Info Europa

Parteneri media:RFI România, Bucureşti Fm, Radio România Cultural, Sport Total Fm, Vibe Fm, Agerpres, Observator Cultural, Business Woman, Caţavencii, Nine O’ Clock, Bursa, Tonica, Actualitatea Muzicală, Ziare.com,Garbo.ro, Divahair.ro, Catchy.ro, PRWave.ro, SensoTV.ro, nuntidebasm.ro, VPTV, Best Fm Prahova, Republikanews.ro, Bizbrasov.ro.

 

Mai multe detalii despre eveniment şi agenda completă sunt disponibile pe site-ul:

http://4all.tangoact.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *