Salina Praid, în pericol din cauza inundațiilor. Intervenții în curs și monitorizare permanentă/ VIDEO

Erika Stoica
1 Min Read

În urma ploilor abundente din județul Harghita, autoritățile intervin pentru protejarea Salinei Praid, unde apa a început să pătrundă din nou în mină.

În perioada 25–28 mai, zona a fost afectată de coduri roșu și galben de ploi, ceea ce a dus la creșteri rapide ale debitului pârâului Corund. În dimineața zilei de 27 mai, debitul apei a crescut de aproape 9 ori față de ziua anterioară, ajungând la un nivel periculos, care apare în medie o dată la 10 ani.

Capacitatea canalelor provizorii a fost depășită, iar echipamentele și personalul au fost retrase pentru siguranță, după ce apa a ajuns la utilaje. Accesul la platforma minei a devenit imposibil.

În prezent, zona se află sub cod roșu hidrologic, iar autoritățile așteaptă o scădere sigură a nivelului apei pentru a relua intervențiile.

Încă din 6 mai, s-au realizat lucrări urgente de consolidare și deviere a apei pentru protejarea minei. Administrația Bazinală de Apă Mureș monitorizează continuu situația și acționează în funcție de evoluția vremii.

Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook 

TAGGED:
Share This Article