Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, este de părere că este important să existe o proporţie cât mai apropiată între salariul şi pensia magistraţilor, astfel încît pe parcursul carierei ”să fie o persoană cât mai incoruptibilă cu putinţă”.
Radu Marinescu a explicat, sâmbătă, la Insider Politic (Prima TV), că obiectivul noii legi privind pensiile magistraților este de a corecta inechitățile actuale și de a asigura o corelație între veniturile din timpul carierei și cele de după pensionare. Ministrul a subliniat că magistratul trebuie să aibă încă din timpul activității o perspectivă clară asupra unei pensii „îndestulătoare”, pentru a fi ferit de tentații și a-și exercita profesia cu responsabilitate.
Conform proiectului legislativ, pensia nu va mai putea depăși salariul net, iar raportarea se va face la ultima indemnizație netă, procentul propus fiind de 70%. În plus, legea introduce o etapizare a vârstei de pensionare, pentru a respecta principiul predictibilității și pentru a nu afecta drepturile deja câștigate. Cei care îndeplinesc condițiile de pensionare la momentul intrării în vigoare a legii se vor retrage conform legislației actuale, în timp ce ceilalți vor intra sub incidența noilor reglementări.
Marinescu a precizat că tranziția va dura zece ani, perioadă în care se va ajunge treptat la standardul de pensionare stabilit la 65 de ani.
Premierul Ilie Bolojan a confirmat, vineri, că Guvernul a adoptat deja pachetul legislativ referitor la reforma pensiilor din magistratură. Acesta prevede atât creșterea vârstei de pensionare, cât și limitarea pensiei la maximum 70% din valoarea ultimului salariu. Executivul își va asuma răspunderea pe acest pachet în fața Parlamentului săptămâna viitoare.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.