Premierul Marcel Ciolacu a anunțat majorarea salariului minim pe economie la 4.050 de lei, începând cu 1 ianuarie 2025. Decizia a fost luată în cadrul Comitetului Național Tripartit și marchează un pas important în alinierea României la standardele europene privind salariul minim.
„Începând de anul viitor, ne înscriem pe traseul salariului minim european, respectând directiva care stabilește ca acesta să fie între 47 și 52% din salariul mediu. România se va încadra la 47%”, a precizat premierul.
O altă măsură convenită este menținerea scutirii de taxe pentru cei 300 de lei din salariul minim. Ciolacu a subliniat că dialogul cu partenerii sociali rămâne esențial pentru a asigura un nivel corect al veniturilor pentru angajații din România.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews