Reprezentanta secţiei de gimnastică ritmică a CSM Ploieşti, Sabina Enache, a fost inclusă şi în acest an în topul celor mai bune sportive întocmit de federaţia română de specialitate. Eleva Simonei Puiu s-a situat pe poziţia a 6-a a clasamentului pe 2023 şi a fost premiată de Federaţia Română de Gimastică Ritmică.
Sabina Enache s-a situat pe poziţia a 6-a a clasamentului pe anul 2023 şi a fost premiată de Federaţia Română de Gimastică Ritmică în cadrul Galei Festive ce s-a ţinut în Sala „Luceafărul”, din Bucureşti.
Performanţele Sabinei Enache în acest an au fost următoarele:
– Vicecampioană naţională de senioare pe echipe, alături de Anisia Drăgan, vicecampioană naţională la panglică şi medaliată cu bronz la cerc şi măciuci;
– Medaliată cu argint la Cupa României de la Ploieşti;
– Medaliată cu bronz la „individual compus” şi la panglică în cadrul Campionatelor Balcanice de la Budva (Muntenegru);
– Multiplă medaliată la alte competiţii la care a participat, precum „Irina Deleanu Cup”, „Arad Trophy” sau „Trophy Iaşi”.
Federaţia Română de Gimnastică Ritmică a marcat şi retragerea din activitate a Denisei Stoian, sportivă care a reprezentat CSM Ploieşti şi România în cei 12 ani de carieră.