Ultimele informații apărute în spațiul public spun că noul finanțator de la Petrolul Ploiești, Marian Copilu, doar împrumută clubul cu 7,4 milioane lei și chiar vrea banii înapoi până în februarie 2024, iar clauzele de siguranță pentru echipă nu există!
„E o bătaie de joc, clubul și-a dat efectiv pantalonii jos și i-a fost servit pe tavă lui Copilu, necondiționat”, comentează surse ale publicației Prosport, care spun că Marian Copilu nu e, conform documentelor, nici patron, nici finanțator, ci doar creditor al clubului!
Informațiile provin din draftul de contract aflat în posesia ziarului, pe care „e puțin probabil să se fi operat modificări substanțiale pentru versiunea lui semnată și parafată”, după cum susțin surse apropiate afacerii.
Prosport mai anunță că Marian Copilu își asumă parteneriatul „în nume personal”, iar omul cu care vine în operațiune se numește Răzvan Mihai Mateescu, 48 ani, domiciliat în București, care devine director financiar. Nu se cunosc momentan niciun fel de date despre acesta, doar că ar fi derulat în trecut business-uri în construcții și societăți financiare non-bancare.
„Mai multe tranșe până la 30 iunie”. Date neprecizate!
Clauzele esențiale ale înțelegerii, la nivelul de draft, care au fost probabil confirmate și în linia finală a contractului, cu mențiunea că ”împrumutător” este Copilu, iar ”împrumutat” – clubul:
- „împrumutătorul va pune la dispoziția împrumutatului un împrumut în valoare de 7.400.000 (șapte milioane patru sute mii) RON, pentru a-i utiliza în vederea achitării datoriilor curente ale împrumutatului”;
- „valoarea totală a împrumutului va fi pusă la dispoziția împrumutatului, în una sau mai multe tranșe, până la data de 30 iunie 2023”;
- „suma împrumutului este liberă de dobândă. Cu toate acestea, dacă prevederile legale vor impune aplicarea unei dobânzi, aceasta se va calcula în conformitate cu respectivele prevederi legale”.
Copilu cere returnarea banilor până la 28 februarie 2024
Continuă clauzele, inclusiv cu potențialele sancțiuni pentru Petrolul:
- „valoarea totală a împrumutului va fi rambursată împrumutătorului de către împrumutat cel târziu la data de 28 februarie 2024. Toate sumele plătibile de către împrumutat în condițiile de mai jos, fie ele principale, cheltuieli sau altele, vor fi plătite împrumutătorului integral și în aceeași monedă stabilită de împrumutător, în contul bancar indicat de acesta, libere de orice deduceri sau rețineri pentru orice taxe, impozite, majorări, taxe de timbru, onorarii, sarcini și orice alte obligații în legătură cu acestea, prezente sau viitoare”;
- „nerambursarea împrumutului la scadența stabilită, precum și neîndeplinirea oricăror obligații asumate de împrumutat în cadrul prezentului contract va fi considerată caz de neîndeplinire a obligațiilor asumate. Împrumutatul va fi în drept să înceapă executarea împrumutatului în orice mod va considera necesar și permis de legile în vigoare”.
Nicio vorbă despre ce se întâmplă dacă, din diverse motive, împrumutătorul, adică Marian Copilu, nu-și respectă obligațiile asumate!
Grigore și Liliac obligați să-și scrie demisiile cu 6 luni înainte
În plus, după ce toți cei 8 membri fondatori rămași în viață (Mircea Dridea, Gheorghe Liliac, Ion Cojocaru, Octavian Grigore, Ion Haralambie, Constantin Ștefan, Decu Crângașu și Paul Gușă) au decis să se retragă din Adunarea Generală pentru a-i lăsa cale liberă lui Copilu, doi dintre ei au rămas, totuși, conectați la club, dar obligați să-și scrie demisiile în alb, începând din septembrie 2023!
Octavian Grigore, directorul tehnic al Academiei, și Gheorghe Liliac, managerul centrului de juniori, ambii foști fotbaliști de legendă ai Petrolului, au fost anunțați urmează 6 luni de evaluări pentru toată lumea, iar cine nu corespunde va pleca! Documentele de despărțire, la discreția lui Copilu, se vor afla deja pe masa omului care împrumută Petrolul, scrie Prosport.
Dacă Liliac va ieși oricum la pensie în aprilie anul viitor, iată ce spune Grigore (19 sezoane la Petrolul și 442 de meciuri în Liga 1, fiind în top 10 al prezențelor!):
„Această echipă a fost pur și simplu abandonată de toată lumea, nu de ieri, de azi. Am făcut nenumărate apeluri la autorități, la oamenii cu bani din Prahova, dar nu s-a mișcat nimic. Ploieștiul ori e un oraș mort pentru fotbal, ori există rea voință. Mi-e greu să discern unde e adevărul”, spune Octavian Grigore.
„Am participat numai la două discuții fugitive cu domnul Copilu. Și-a asumat anumite chestiuni, nu știu exact ce planuri are pe termen lung, așa că nu pot să-l cataloghez dacă e un om de încredere sau nu. Îmi doresc însă din suflet să facă un business serios la Ploiești” – Octavian Grigore
Fostul căpitan al Petrolului admite și că a semnat o demisie în avans: „Domnul Copilu a spus că nu intenționează să lucreze cu angajați pe carte de muncă, ci numai pe contracte de drepturi sportive. Mă iertați, dar eu mi-am dat sufletul pentru club de la 10 ani până la 50 de ani, mi-am făcut datoria cu vârf și îndesat, am lucrat inclusiv în ultimii ani mai mult voluntar și abia de câteva luni Petrolul îmi făcuse contract de muncă, așa cum e firesc.”
Sursă: Prosport
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.