grup infracţional organizat Liviu Dragnea ar fi înfiinţat în 2001 un grup infractional organizat "care acționează și în prezent"

Șeful PSD, Liviu Dragnea, i-ar fi cerut premierului Grindeanu să plece de la Guvern, în cadrul unei întâlniri care a avut loc luni seară, la sediul partidului din Băneasa, anunță Digi 24.

Dragnea ar fi amenințat că îi retrage sprijinul politic și, potrivit  surselor Digi24, în asentimentul său ar fi din ce în ce mai mulți social-democrați, care vor ca întregul guvern să plece.

Situați se complică aici, pentru că Sorin Grindeanu nu pare dispus să recurgă la acest gest.

Potrivit News.ro, Liviu Dragnea i-ar fi reproşat lui Sorin Grindeanu întârzierile aplicării unor măsuri din programul de guvernare, printre care neimplementarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii.

Întrebat, duminică seară, dacă este posibilă schimbarea Guvernului, Liviu Dragnea a răspuns: „Încă nu ştiu. Eu nu vreau să ajungem la această soluţie (…) Dacă o să ajugem la concluzia că n-avem altă variantă, o să propunem şi pe asta, dar eu nu vreau să ajungem acolo.”

La o întrebare privind reacţia partidului în cazul în care Sorin Grindeanu va refuza să demisioneze, Dragnea a declarat: “Nu cred că Sorin Grindeanu va proceda ca Radu Vasile. Nu cred că se va ajunge acolo dar, repet, nu ştiu dacă se va propune lucrul ăsta”.

Anterior, premierul Sorin Grindeanu afirma, într-o postare pe Facebook, că România are astăzi în faţă mai multe oportunităţi, care o pot îndrepta decisiv pe drumul progresului şi prosperităţii, dar că pentru asta este nevoie de stabilitate şi predictibilitate. El amintea că votul din decembrie 2016 a arătat că şi românii vor acelaşi lucru „un guvern cu largă susţinere parlamentară şi stabil”, iar încrederea acordată de români „nu poate fi înşelată cu noi schimbări, noi crize politice, eventual alte alegeri – într-un cuvânt instabilitate”.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *