Epidemia de rujeolă din România pare să nu mai poată fi controlată. Până acum, 23 de oameni au murit, iar vaccinurile nu sunt de găsit. Ieri o altă fetiţă în vârstă de doar 5 luni, nevaccinată, a murit din cauza virusului. 5000 de cazuri de îmbolnăvire au fost înregistrate la nivel de ţară până la ora actuală.

Există  distribuitori de medicamente care vor să ia din farmacii aproape patru mii de doze de vaccin pentru a le vinde în străinătate.

Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, a declarat că trebuie găsite urgent soluţii, iar epidemia de rujeolă trebuie să fie un semnal de alarmă pentru toată lumea: medici, autorităţi şi părinţi. El admite că anul trecut a existat un export paralel de vaccinuri, “dar ne referim la vaccinuri care se vând pe piaţa liberă, nu ne referim la vaccinurile care fac parte din programul naţional de imunizare, care se achiziţionează de către Ministerul Sănătăţii printr-o procedură de achiziţie publică şi este exclus să fie reexportate, pentru că ele sunt achiziţionate din bugetul de stat şi sunt distribuite prin intermediul direcţiilor de sănătate publică la medicii de familie. Oricum e vorba de stocuri mici, cantităţile de care noi avem nevoie ca să combatem epidemia sunt mult mai serioase, deci este nevoie de sute de mii de doze la nivel naţional”.

Acelaşi medic  spune că sunt  judeţe în care stocurile de vaccinuri s-au epuizat şi se aşteaptă reaprovizionarea lor în perioada următoare.

sursa – romanialibera.ro

sursa foto – libertatea.ro

By rnews

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *