De la 1 decembrie 2025, am putea călători în Statele Unite fără să mai avem nevoie de viză. Anunțul a fost făcut de ambasadorul țării noastre la Washington, Dan-Andrei Muraru.

În luna martie a acestui an, senatorii americani au făcut primul pas important: au introdus proiectul de lege prin care se recomandă includerea României în programul Visa Waiver.

Ambasadorul României la Washington, Andrei Muraru, a confirmat că Statele Unite au oferit asistență tehnică pentru a îndeplini condițiile de intrare în programul Visa Waiver. Una dintre aceste condiții este reducerea ratei de refuz sub 3%.

Acesta a exprimat încrederea că România va fi acceptată în programul Visa Waiver la 1 decembrie 2025. Muraru a subliniat angajamentul Statelor Unite și progresul României în îndeplinirea cerințelor. Un comitet interministerial urmărește îndeaproape progresele și cifrele relevante.

Ambasadorul a menționat că cifrele actuale arată promițător, iar perspectivele pentru anul viitor sunt optimiste. A fost subliniată importanța eforturilor continue pentru atingerea obiectivelor și respectarea termenelor stabilite.

”Pe de o parte, sunt câteva acorduri privind prevenirea și combaterea terorismului și a infracționalității transfrontaliere și, pe de altă parte, avem această rată de refuz care anul acesta sperăm să fie undeva spre 7-8% și care trebuie să fie sub 3% într-un an fiscal american, adică de la 1 octombrie până la sfârșitul lunii septembrie a anului viitor. Acest lucru suntem convinși că îl putem face anul viitor. Aceste acorduri să fie încheiate anul acesta și anul viitor să putem să ne concentrăm doar pe această scădere a ratei de refuz sub 3%. Este un proces formal în care Departamentul Securității Naționale împreună cu Departamentul de Stat al Statelor Unite propun Congresului ca România să devină parte a programului Visa Waiver și suntem convinși că putem să avansăm în această direcție. Va fi un pas extraordinar, în primul rând, nu pentru mândria noastră, dar pentru statutul României în raport cu Statele Unite”, a spus Andrei Muraru, ambasadorul României la Washington. 

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *