Fiscul pregătește o acțiune intensă împotriva persoanelor care nu își pot justifica veniturile. De la 1 iulie, ANAF intenționează să taxeze cu 70% aceste încasări

Evazioniştii prinşi de fisc vor plăti un impozit uriaş. De la 16%, cât este în prezent, cota de impozitare creşte până la 70%. Toţi cei care obţin venituri pe care nu le pot justifica în faţa autorităţilor vor trebui să plătească acest impozit, rămânând doar cu 30% din sumele respective. Măsura intră în vigoare de la 1 iulie şi se va aplica pentru deciziile de impunere emise de organele fiscale începând cu această dată, fără a se ţine cont de momentul obținerii veniturilor sau de cel al începerii controlului.

„E oribil. 70% e enorm. Eu, de exemplu, sunt profesoară şi dacă dau meditaţie şi este un venit nedeclarat va trebui să dau 70 de lei din 100?! E foarte mult! Ar putea să pună o sancţiune”, a fost de părere un cadru didactic. 

„Să nu fie foarte ferm cu oamenii care au nişte venituri derizorii nedeclarate şi acolo să existe un exces de zel. Este foarte important cum îşi va da statul seama de existenţa acestor venituri. O modalitate ar fi să vezi că el cumpără proprietăţi, într-un volum foarte mare prin comparaţie cu ce venituri are”, a explicat Cristian Păun, profesor de economie.

Evaziunea fiscală rămâne un fenomen larg răspândit, estimată între 8% şi 10% din PIB-ul României, adică peste 30 de miliarde.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *