wikimapia.org

Acesta va fi amplasat pe malul Canalului Poarta Albă-Midia Năvodari și va facilita acostarea și descărcarea navelor care transportă mărfuri.

În prezent, se stă cu zilele în vamă pentru a trece de control.

Se vor construi noi drumuri de acces, o platformă de operare de 21.000 de metri pătrați și trei dane, fiecare având o suprafață de 120 de metri pătrați. Experții afirmă că acest port era necesar, deoarece în ultimii ani, Portul Constanța a fost suprasolicitat, iar camioanele care transportă diverse mărfuri, în special cereale, stau în cozi interminabile timp de câteva zile.

La 25 de km distanță, pe același canal, se reabilitează și un alt port numit Luminița, cu scopul de a crește volumul de mărfuri tranzitate pe căile navigabile interioare.

Aceste proiecte, finanțate de UE, vor degreva presiunea asupra Portului Constanța. Costul total al celor două proiecte depășește 200 de milioane de lei.

Florin Goidea, directorul Administrației Canalelor Navigabile Constanța:  ”Este pentru prima dată când se construiește pe Canalul Dunăre Marea Neagră un port nou. Este foarte posibil ca acest port să fie unul cerealier, să se construiască un siloz, aprovizionarea de la camioane după care încărcarea pe barje pentru Portul Constanța, se va mai reduce presiunea care este pe portul Constanța.”

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *