Președintele României, Nicușor Dan, a declarat miercuri, la finalul Summitului NATO de la Haga, că România susține angajamentul Alianței privind alocarea a 5% din PIB pentru cheltuieli militare până în 2035, o decizie agreată de toți membrii NATO. În plus, șeful statului a reafirmat angajamentul României de a continua investițiile în facilități pentru găzduirea trupelor aliate pe teritoriul național.
Declarația semnată la finalul reuniunii are patru puncte esențiale: reafirmarea unității transatlantice și a prezenței americane în Europa, angajamentul financiar al statelor membre, transformarea acestor fonduri în capabilități militare și consolidarea sprijinului pentru Ucraina, pe fondul amenințării reprezentate de Federația Rusă.
Președintele a precizat că România a susținut aceste obiective, subliniind însă necesitatea ca mecanismele de finanțare ale Uniunii Europene să permită participarea aliaților NATO care nu sunt membri UE. „Ne dorim ca și membrii NATO, care nu sunt în Uniunea Europeană, să poată participa la aceste programe comune”, a explicat Nicușor Dan.
În intervenția sa, președintele a mulțumit aliaților pentru implicarea în operațiunile militare din România și a reamintit importanța strategică a regiunii Mării Negre. Totodată, a reafirmat sprijinul necondiționat al României pentru Ucraina și a atras atenția asupra alegerilor cruciale din Republica Moldova, programate pentru luna septembrie.
În cadrul summitului, s-a discutat și despre influența Iranului asupra conflictului din Ucraina, prin furnizarea de armament către Rusia, precum și despre provocările războiului hibrid. „Acțiunile recente împotriva capabilităților Iranului reprezintă o formă de descurajare militară și un mesaj clar privind susținerea Ucrainei”, a spus Nicușor Dan.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook facebook.com/republikanews.