La Chișinău, oficiali și cercetători din ambele țări au reconfirmat colaborarea bilaterală prin proiecte comune și angajamente ferme pentru dezvoltare regională și susținere europeană
În perioada 6–7 iunie 2025, la Maib Park Chișinău, a avut loc o întâlnire bilaterală importantă între reprezentanții României și ai Republicii Moldova, dedicată consolidării colaborării în domeniul cercetării științifice. Evenimentul s-a desfășurat în cadrul Programului 5.8 – Cooperare Europeană și Internațională din Planul Național de Cercetare-Dezvoltare-Inovare IV (PNCDI IV), fiind organizat de UEFISCDI și Agenția Națională pentru Cercetare și Dezvoltare (ANCD) din Moldova.
România a fost reprezentată de președintele Autorității Naționale pentru Cercetare, Andrei Alexandru, ministrul educației și cercetării, prof. univ. dr. Daniel David, iar din partea Republicii Moldova a participat ministrul omolog, Dan Perciun. Zeci de echipe de cercetători și coordonatori de proiecte din ambele țări au luat parte la discuții despre provocările actuale, impactul concret al proiectelor și direcțiile viitoare de cooperare.
În deschiderea reuniunii, ministrul Daniel David a evidențiat importanța parteneriatului cu Republica Moldova, nu doar în plan politic, ci și în cel științific:
“Într-o lume marcată de pseudoștiință și fragilitate educațională, Ministerul Educației și Cercetării devine un minister de forță, aflat în prima linie în apărarea cunoașterii. Vizita mea la Chișinău nu a fost una simbolică, ci o asumare clară a unei relații care trebuie să genereze proiecte relevante, oameni formați, și direcții comune de dezvoltare”
La rândul său, președintele ANC, Andrei Alexandru, a subliniat că România tratează cercetarea ca pe un domeniu prioritar pentru dezvoltare durabilă:
“Cercetarea și inovarea nu sunt o povară bugetară, ci motorul unei dezvoltări sustenabile. România sprijină fără rezerve colaborarea cu Republica Moldova, într-un domeniu esențial pentru competitivitatea și securitatea regiunii noastre. Proiectele comune, cu o valoare cumulată de aproape 50 de milioane de lei, nu sunt simple finanțări, sunt investiții în viitorul cunoașterii și în relațiile noastre strategice.”
Întâlnirea a evidențiat maturizarea relației bilaterale în domeniul cercetării și angajamentul ambelor state de a promova politici bazate pe transparență, complementaritate și impact regional real. Evenimentul de la Chișinău a fost un nou pas ferm în direcția unei cooperări sustenabile și a reconfirmat faptul că știința rămâne un pilon esențial pentru siguranță, democrație și dezvoltare.