Comisia Europeană a publicat, marți, cel de-al șaselea Raport privind Statul de Drept, document în care România este evidențiată pentru progresele substanțiale în domeniul justiției și al cadrului anticorupție. Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a transmis că va menține ritmul reformelor inițiate, subliniind angajamentul pentru consolidarea independenței sistemului judiciar și creșterea calității actului de justiție.

Raportul notează îndeplinirea recomandărilor Comisiei de la Veneția referitoare la legile justiției, pași importanți în creșterea transparenței și eficienței sistemului judiciar, precum și eliminarea recomandării privind resursele umane, după ce România a reușit să asigure un grad suficient de ocupare în sistem. Totodată, raportul remarcă măsurile pentru digitalizarea justiției, facilitarea accesului cetățenilor la asistență juridică și menținerea unui bilanț pozitiv în combaterea corupției, inclusiv la nivel înalt.

Documentul european mai semnalează evoluția implementării Strategiei Naționale Anticorupție și inițierea unei noi strategii, precum și eficiența noului sistem de investigare a infracțiunilor de corupție în justiție. Sunt menționate și demersurile pentru consolidarea integrității și reglementarea activităților de lobby pentru parlamentari.

În ceea ce privește pluralismul și independența mass-media, Ministerul Justiției amintește elaborarea proiectului de lege pentru transpunerea Directivei anti-SLAPP, cu extinderea protecțiilor procedurale și pentru cauzele interne. Cu toate acestea, raportul subliniază necesitatea intensificării eforturilor pentru asigurarea independenței editoriale a serviciilor publice de media, precum și reglementarea eficientă a activităților de lobby.

României îi sunt recomandate, în continuare, adoptarea unor măsuri legislative pentru consolidarea independenței procurorilor de rang înalt, eficientizarea investigațiilor privind infracțiunile penale, reglementarea activităților de lobby în Parlament și sporirea transparenței privind declarațiile de avere. De asemenea, Comisia Europeană recomandă limitarea utilizării ordonanțelor de urgență și asigurarea unor consultări publice efective la adoptarea legislației.

Mecanismul privind statul de drept, instituit în 2020, evaluează anual situația din statele membre pe baza a patru piloni: sistemul judiciar, cadrul anticorupție, pluralismul și libertatea mass-media, precum și echilibrul instituțional. România este coordonator național al acestui mecanism, iar autoritățile au anunțat că vor continua dialogul deschis cu Comisia Europeană și consultarea sistemului judiciar pentru menținerea stabilității și independenței justiției.

Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook facebook.com/republikanews.