Sursa foto: Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă

Două module medicale de urgență din România – RO1.MS.EMT și RO1.EMT – au intrat în procesul oficial de evaluare pentru certificare ca Echipe Medicale de Urgență (Emergency Medical Team – EMT) de tip 1, cu posturi fixe

Vizita de certificare a debutat cu o întâlnire oficială organizată la Ministerul Afacerilor Interne, în Sala de Marmură, în prezența unei echipe internaționale de evaluatori.

Sursa foto: Sursa foto: Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă

Scopul acestei vizite este de a verifica dacă cele două module respectă standardele Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) pentru intervențiile medicale în situații de urgență, în vederea obținerii unei recunoașteri oficiale la nivel global.

În cadrul întâlnirii au fost prezentate capacitățile operaționale ale modulelor, organizarea internă, personalul implicat, echipamentele disponibile, precum și procedurile utilizate în intervenții atât la nivel național, cât și internațional. Totodată, a fost evidențiată contribuția instituțiilor partenere în dezvoltarea și funcționarea acestor structuri medicale.

Această certificare este esențială pentru consolidarea poziției României în rețeaua internațională de răspuns medical la dezastre, asigurând compatibilitatea și cooperarea cu alte echipe din Uniunea Europeană și din cadrul OMS. Procesul sprijină dezvoltarea capacităților naționale de intervenție și crește nivelul de pregătire în fața situațiilor de urgență.