Acum 50 de ani, România obținea ultimul său titlu mondial la handbal masculin!
În urmă cu 50 de ani, pe 10 martie 1974, echipa națională de handbal masculin a României obținea al patrulea și ultimul său titlu mondial, după o finală împotriva echipei Republicii Democrate Germane. Cu un scor final de 14-12 (7-8), tricolorii s-au impus într-o partidă de neuitat.
La acea vreme, cucerirea celui de-al patrulea titlu mondial era un record, menționat în Guinness Book și care a rămas în picioare timp de 25 de ani. Echipa de campioni mondiali din 1974, condusă de antrenorul Niculae Nedeff, includea jucători precum Alexandru Dincă, Cornel Penu (portari), Liviu Bota, Marin Dan, Mircea Grabovski, Gabriel Kicsid, Mircea Ștef, Constantin Tudosie, Ștefan Orban, Ștefan Birtalan, Adrian Cosma, Cristian Gațu, Roland Gunesch, Ghiță Licu, Werner Stöckl și Radu Voina.
Ştefan Birtalan a primit o distincție specială, fiind declarat golgheterul competiției, cu 43 de goluri înscrise.
Palmaresul echipei României în anii săi de glorie este impresionant, includând patru medalii olimpice din șase apariții (argint în 1976, bronz în 1972, 1980 și 1984) și șase medalii mondiale din 14 apariții la turneele finale, patru de aur (1961, 1964, 1970, 1974) și două de bronz (1967, 1990).
În prezent, recordul de titluri mondiale îi aparține Franței, cu 6 distincții, urmată de Suedia și România, la egalitate, cu 4.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews