Un cetățean român, Valentin I., aflat în situație de fără adăpost, a fost arestat în Franța, fiind principalul suspect în cazul a două incendii produse în interval de 24 de ore la biserica Notre-Dame des Champs din Paris
Incidentul a avut loc în luna iulie, iar autoritățile franceze l-au reținut preventiv pe 29 iulie, în urma analizării imaginilor de supraveghere care l-au surprins în apropierea lăcașului de cult.
Procurorii au dispus efectuarea unei expertize psihiatrice, întrucât există suspiciuni privind starea mintală a bărbatului. Dacă acesta va fi declarat responsabil penal, va fi judecat pentru distrugere prin mijloace periculoase – infracțiune ce poate atrage o pedeapsă de până la 10 ani de închisoare, potrivit Le Figaro. Procesul este programat pentru data de 7 octombrie.