Marcajele rutiere care au fost deteriorate în zona de desfășurare a competiției RoDrift au fost refăcute integral aseară, târziu în noapte, toate costurile fiind suportate în totalitate de către organizatorul evenimentului sportiv


Această intervenție rapidă nu a implicat fonduri publice din bugetul local. În paralel, primarul municipiului Ploiești, Mihai Polițeanu, a oferit clarificări cu privire la calendarul general de refacere a marcajelor de siguranță rutieră de pe străzile orașului, explicând pașii legali obligatorii care trebuie parcurși.
Punctul de plecare pentru programul extins de trasare l-a reprezentat adoptarea bugetului local în data de 11 mai, o condiție juridică obligatorie pentru a putea lansa orice procedură de achiziție publică de execuție.
Următorul pas administrativ va avea loc marți, 19 mai, când este așteptată validarea oficială a bugetului de la Ministerul Finanțelor. Imediat după acest moment, în cursul zilelor de miercuri sau joi, municipalitatea va demara procedura de achiziție, etapă estimată să dureze puțin peste o săptămână.
,,Cam în circa 3 săptămâni încep lucrările, deci.” – A anunțat primarul Mihai Polițeanu.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews