„Geometria din adâncurile Pământului – roci și fosile” se numește expoziția vernisată, luni, la Muzeul Județean de Științele Naturii Prahova. Este o ocazie rară pentru public de a vedea piese de colecție din patrimoniul muzeului care de obicei sunt în conservare în depozit.

”Cu prilejul organizării acestei expoziții, publicul vizitator are ocazia de a pătrunde în fascinanta lume a mineralelor și a paleontologiei și de a înțelege cum cristalele au forme atât de diverse și pot fi cubice, aciculare ori se pot întrepătrunde formând macle, iar  amoniții pot avea cochilii sub forme de spirale plane, în timp ce melcii au cochilii conice, spiralate ori piramidale.

Cristalele captivează cu frumusețea și precizia lor geometrică, iar apariția și continua lor diversificare reprezintă unul dintre cele mai fascinante fenomene ale naturii. Amoniții, în schimb, au dispărut la sfârșitul erei mezozoice, iar fosilele lor se află în diverse locuri de pe glob, cele mai faimoase fiind cele din Madagascar”, au transmis reprezentanții Muzeului Județean de Științele Naturii.

Expoziția „Geometria din adâncurile Pământului poate fi vizitată de marți până duminică, între orele 9.00 și 17.00, până la sfârșitul lunii noiembrie 2024.