Atingerea unei suprafețe fierbinți declanșează imediat un răspuns reflex, care protejează organismul fără intervenția conștientă a creierului/ Cercetătorii încearcă să le ofere roboților umanoizi același tip de reacție automată!
În organismul uman, aceste reacții rapide sunt controlate de neuronii din măduva spinării, nu de creier. Inspirându-se din acest sistem, oamenii de știință au dezvoltat o „piele” artificială capabilă să perceapă atingerea, durerea și deteriorarea, declanșând reacții imediate fără a fi nevoie de procesare centralizată, relatează Forbes.
Potrivit cercetătorilor de la Universitatea din Hong Kong, noua piele electronică neuromorfică dispune de o arhitectură inspirată din rețelele neuronale, care permite o percepție tactilă detaliată, identificarea durerii și a leziunilor, precum și activarea unor reflexe locale de protecție. În plus, sistemul este modular, ceea ce permite înlocuirea rapidă a zonelor afectate.

Roboți tot mai apropiați de comportamentul uman
Această abordare marchează o ruptură față de tehnologia folosită de majoritatea roboților actuali. Mulți dintre ei nu dispun deloc de „piele”, iar cei care au pot detecta doar presiuni simple, fără capacitatea de a evita activ un pericol.
În mod obișnuit, informațiile tactile sunt trimise către un procesor central, analizate de software și transformate în decizii prin algoritmi — un model eficient pentru roboții industriali, dar insuficient pentru roboții umanoizi.
Un alt aspect important este capacitatea de „auto-monitorizare”.
Deși roboții nu se pot vindeca singuri, noua tehnologie le permite să identifice precis zonele deteriorate ale învelișului și să semnaleze necesitatea înlocuirii acestora, într-un mod similar cu felul în care oamenii simt o rană sau o vânătaie.
„Pielea NRE transformă stimulii tactili în impulsuri asemănătoare celor neuronale și poate declanșa reflexe de protecție atunci când detectează durerea. De asemenea, designul modular permite localizarea exactă a deteriorărilor și repararea rapidă”, explică cercetătorii.
Pe măsură ce aceste tehnologii avansează, roboții umanoizi încep să se apropie tot mai mult de comportamentul natural al oamenilor, nu doar în mișcare, ci și în modul în care percep și reacționează la mediul înconjurător.
Mai multe ştiri pe republikanews.ro