Sportivul secţiei de kempo a CSM Ploieşti, Robin Mihai, a plecat astăzi spre Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite, unde va reprezenta România la Campionatele Mondiale de MMA IMMAF pentru Juniori, competiţie de prestigiu programată săptămâna viitoare. Elevul antrenorului Horia Rădulescu va concura în cadrul categoriei de vârstă 12-13 ani (Youth C), la categoria de greutate -52 kg, fiind unul dintre cei mai promiţători tineri luptători din țară. Conform calendarului anunţat de organizatori, şedinţa tehnică este programată duminică, iar Robin va urca în cuşcă marţi, în prima sa confruntare internaţională la acest nivel. Cu ambiţie, muncă şi determinare, Robin Mihai îşi propune să aducă o medalie României şi clubului său. Mult succes, Robin!

Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.