FOTBAL:SPORTING LISABONA-FC STEAUA BUCURESTI, PLAY OFF LIGA CAMPIONILOR (15.08.2017)

Rezultatele play-off-ului Ligii Campionilor la fotbal

Sporting Lisabona și FCSB au terminat la egalitate, 0-0, aseară, pe stadionul ”Jose Alvalade” din Lisabona. Jocul a contat pentru prima manșă a play-off-ului Ligii Campionilor la fotbal.

Vicecampioana României a reușit un rezultat promițător în fața unei formații puternice, care a dominat jocul.

Fiecare formație a ratat câte o ocazie mare de gol, însă soarta calificării se va decide la București.

FCSB nu a putut conta pe jucători importanți, precum Budescu, Bălașa (accidentați), Benzar Nedelcu (ambii fără drept de joc). Elevii lui Dică nu vor putea conta în retur pe Mihai Pintilii, eliminat la Lisabona.

Omul meciului a fost Filipe Teixeira, fostul fotbalist al Petrolului.

Celelalte meciuri jucate aseară

Apoel Nicosia, Liverpool şi ŢSKA Moscova au făcut un pas important spre accederea în grupe, încă după partidele tur.

Fosta adversară a Viitorului a rezolvat încă din minutul 10 partida cu Slavia Praga. De Camargo şi Aloneftis au punctat pentru un rezultat apriori nesperat.

În Germania, în derby-ul serii, Liverpool a demonstrat că este cu o clasă peste Hoffenheim. Meciul a avut o încărcătură aparte pentru Firmino, care a fost nevoit să joace împotriva fostei sale echipe. Fără Coutinho, în continuare accidentat şi cu Milner doar pe banca de rezerve, „cormoranii” au mizat pe puştiul Alexander Arnold la fazele fixe. Iar decizia lui Klopp a fost cum nu se poate mai inspirată, tânărul jucător deschizând scorul dintr-o lovitură liberă perfect executată. În cele din urmă s-a terminat 2-1 pentru britanici, care nu mai au cum să scape, în mod normal, calificarea.

Qarabag – Copenhaga 1-0 (Madatov ’25)

APOEL Nicosia – Slavia Praga 2-0 (De Camargo ‘2, Aloneftis ’10)

Hoffenheim – Liverpool 1-2 (Uth ’87 Alexander-Arnold ’35, Nordtveit ’74-autogol)

Sporting – FCSB 0-0

Young Boys – CSKA Moscova 0-1 (Kasim ’90+1, autogol)

Programul zilei de astăzi

În această seară, cel mai tare duel se anunță a fi cel dintre Napoli și Nice. Asta chiar dacă francezii au un start dificil de sezon, cu două înfrângeri în primele două etape.

Napoli – Nice

Celtic – Astana

Istanbul Basaksehir – Sevilla

Olympiacos – Rijeka

Hapoel Beer Sheva – Maribor

  • primele patru meciuri vor fi transmise de Dolce Sport, în direct, de la ora 21:45

sursa: sportpictures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *