Ieri, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova au pus în executare 4 mandate de percheziții în comunele Fulga, Blejoi și Lipănești, la domiciliile unor persoane bănuite de comiterea a două fapte de furt calificat.
În urma perchezițiilor domiciliare efectuate de polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Prahova au fost descoperite mai multe mijloace materiale de probă.
În cazul faptei de furt calificat dintr-o societate comercială, prejudiciul cauzat a fost recuperat în totalitate.
Astfel, în baza probatoriului administrat polițiștii din cadrul Secției de poliție rurală Blejoi au reținut pentru 24 de ore un barbat în vârstă de 58 de ani din comuna Blejoi.
Totodată, și polițiștii din cadrul Secției de poliție rurală Ciorani au reținut pentru 24 de ore doi tineri cu vârstele de 21, respectiv 29 de ani, ambii din comuna Fulga.
Toate cele trei persoane vor fi prezentate unităților de parchet competente pentru luarea altor măsuri preventive.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.
FOTO CU CARACTER ILUSTRATIV